Cel puţin 58 dintre aceste specii pot avea efecte negative asupra sănătăţii omului sau asupra mediului, se arată într-un studiul publicat în Integrative Zoology. Procesul a început încă din Neolitic şi continuă şi azi: unele dintre evenimentele asociate cu invazii de specii străine au avut loc în secolul XXI.
Studiul a fost realizat de un grup de cercetători conduşi de Piero Genovesi de la Institututul pentru Cercetarea şi Protecţia Mediului din Roma, Italia, şi Riccardo Scalera, membru al unui grup de specialişti biologi şi ecologi care studiază speciile invazive (Invasive Species Specialist group), din cadrul IUCN (International Union for the Conservation of Nature), grup care-şi are sediul în Danemarca.
Specialiştii au descoperit că mamiferele străine au fost introduse în Europa în cel puţin 740 de ocazii. pentru 635 dintre aceste momente, cercetătorii au reuşit să identifice data introducerii.
Iată câteva dintre rezultatele studiului:
Printre cele mai dăunători invadatori se numără pisicile, caprele sălbăticite şi nurca americană (vizonul). Pisicile şi vizonii vânează specii locale sau concurează cu ele pentru hrană, în timp de caprele sălbăticite distrug ecosistemele naturale, păscând şi călcând în picioare vegetaţia.
Cercetătorii arată, în studiul lor, că s-a înregistrat o creştere foarte mare a ratei invaziei odată cu începutul secolului XX, iar această tendinţă se menţine şi azi.
După opinia lor, una dintre cauzele cele mai o importante o reprezintă dorinţa de a deţine specii exotice de animale. Alte specii au fost introduse – în repetate rânduri – pentru a fi vânate.
Mamiferele străine ameninţă viitorul multor specii native, inclusiv al unora aflate deja pe cale de dispariţie.
Sursa: BBC News